Anca Niță Dance Sport Academy 0727878638

Curs acreditat tehnician NUTRIȚIONIST

Curs acreditat tehnician NUTRIȚIONIST
DESPRE CURS
Dance Sport Academy organizează unul dintre cele mai complexe cursuri de tehnician nutriționist disponibile în acest moment în România. Cursul, acreditat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, este adresat celor care doresc să învețe cum să își conceapă o alimentație personalizată care să îi aducă mai aproape de un stil de viață sănătos și echilibrat.
În aceeași măsură, cursul este pentru cei care, în urma certificării obținute, doresc să își construiască o carieră în domeniul nutriției. Aceștia își pot desfășura ulterior activitatea, autorizat, fie în cabinetul propriu, fie în spitale, școli, grădinițe, after schools, cabinete medicale, hoteluri, spa-uri, cluburi de fitness etc.
Cursul este conceput si sustinuț de unii dintre cei mai dedicați nutriționiști în domeniu: Dr. Florin Bălănică și Daniela Stoian.
Frecvența tot mai mare a informațiilor contradictorii despre nutriție, fără bază științifică, dietele minune, dar și incidența tot mai mare a bolilor moderne- diabetul, obezitatea, cancerul, bolile autoimune, bolile inflamatorii intestinale- ne-au determinat să concepem acest curs cu o structură menită să acopere noțiunile necesare pentru a putea ajuta pacientul în găsirea unui echilibru potrivit nevoilor și obiectivelor sale. Importanța cursului este susținută de faptul că avem nevoie tot mai mult să învățăm cum să ne hrănim corect și în context, personalizat, făcând cele mai bune alegeri într-o lume în care alimentația modernă, alimentele procesate ne îndepărtează de firesc, moderație și bun simț.
DURATA CURSULUI
Cursurile sunt împărțite în 7 module ce se vor desfășura pe durata a 7 weekend-uri, prezența fiind obligatorie
Formatul cu 14 sesiuni îmbină în cadrul fiecărui modul, teoria cu aplicațiile practice.
STRUCTURA CURSULUI
Pentru detalii, apăsați pe fiecare modul în parte!
MODULUL 1 M1 Prezentare generală
Abordarea integrativă a stilului de viață
Mindset-ul, ca prim pas către schimbare
MODULUL 2 M2 Principii nutritive
Micronutrienți și macronutrienți
Apa și rolul ei în organism
Nutriție aplicată (cum citim corect etichetele?)
Tehnici de gastrotehnie
Reguli de igienă
MODULUL 3 M3 Metabolism și necesar energetic
Rația alimentară și nevoile energetice ale organismului
Metabolismul energetic
Sindromul metabolic
Tip somatic
Măsurători cu plicometrul și banda metrică
Chestionar stare de nutriție
Planul alimentar (întocmire)
MODULUL 4 M4 Anatomie și fiziologie
Aparatul cardiovascular și circulator
Sistemul digestiv
Sistemul hormonal
Rinichii
Sistemul imunitar
MODULUL 5 M5 Dieta în afecțiuni
Afecțiuni renale
Afecțiuni cardiovasculare
Obezitate
Diferența dintre modul de viață și gastric sleeve (cum ajutăm pacientul să aleagă)
Hiperurecemie
Diabet și pancreatită
Dislipidemie
Osteoporoză
Dezechilibru hormonal (hiper și hipotiroidie)
MODULUL 6 M6 Dieta persoanelor cu nevoi energetice speciale
Alimentația sportivilor
Alimentatia copiiilor și alimentația în colectivitate
Alimentația femeilor însărcinate
Alimentațiă seniorilor
MODULUL 7 M7 Intervenția nutrițională personalizată
Intervenția nutrițională personalizată
Consultația de nutriție
Analiza stilului de viață
Masurători
Practică (conceperea planului alimentar)
Predarea proiectului final
EXAMENELE EX Examenele finale
Testarea grilă
Examinare tip sinteză
CERINȚE CURS
Pentru înscrierea și participarea la cursulie acreditate de tehnician nutriționist sunt necesare studii medii (cu sau fără diplomă de bacalaureat) sau studii superioare.
ACTE NECESARE pentru înscriere
copie după actul de identitate
copie după certificatul de naștere
copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul)
copie după ultima diplomă de studii
adeverinţă medicală care să ateste că sunteți clinic sănătos
UNDE DESFĂȘURĂM ACEST CURS?
Dezvoltat de WEO